Aristocats Bistro nu este un loc tocmai
obișnuit, și, deși acesta este tocmai motivul pentru care am ales să-l vizitez,
chiar nu am avut idee ce mă aștepta, de fapt, până nu am ajuns acolo. M-am întâlnit
seara la ora 5 cu Maria – managerul – care se află acolo mai tot timpul și e în stare să îți
ofere orice îți dorești, doar doar să te simți ca acasă.
M-am gândit “ok, peste tot se încearcă să
se creeze o atmosfera de relaxare”, însă vă spun sincer că la Aristocats e
mult mai mult de atât. “Aici, dacă vrei
să stai desculț nu te oprește nimeni; vrei să stai întins pe canapea? Ok! Ești
liber să faci asta. Vrei să ieși la o țigară pe balcon? Te rog, dar ia și
pătura cu tine să nu îți fie rece”. Fără îndoială, când ești primit cu așa o
căldură, nu ai cum să nu te simți ca acasă.
Aflată pe strada Teodor Ștefănescu la
numărul 1, casa care găzduiește Aristocats Bistro este o frumoasă casă veche cu
etaj, în care veți găsi la parter zona de zi, cu două salonașe – English Breakfast
(cu canapele și fotolii în care poți să îți savurezi cafeaua sau ceaiul și să
te bucuri de minunatele brioșe făcute chiar de Maria!) și “Bucătăria bunicii” decorată în spiritul relaxării, cu dulăpioare, tablouri, pe rafturi gem și dulcețuri
făcute în casă (tot numai și numai bunătăți! cu ingrediente naturale). Mie,
acel salonaș, cel în care am și povestit cu Maria îmi amintea de sentimentul pe
care îl aveam când eram la bunici și dimineața, imediat ce am făcut ochi,
mergeam în bucătăria care mirosea a cafea, omleta și fructe proaspete. Aproape
că pot și acum să simt mirosul de aer proaspăt, ceai și cafea, iar imaginea
bunicii îndemnându-mă să mă așez la masa plină cu bunătăți este încă foarte
clara în mintea mea. La etaj (zona de după amiază) puteți să luați loc în
salonașul “5 o’clock tea” sau în salonul dedicat meselor în familie – salonul “family” - urmat de
camera cu jocuri “pentru copiii mari”. :) Imediat ce urcați scările, dați de micul boutique cu obiecte
hand-made, ceainice, cănițe, bijuterii și tot felul de alte obiecte de décor,
care mai de care mai simpatice.