“Mântuleasa colț cu Luchian” – ce loc care să surprindă mai bine atmosfera orașului se putea găsi?! Urbanesc este reprezentantul unei întregi culturi în care spiritul urban este pus pe primul loc, în care arta se strecoară în existenta zilnică și devine parte din permanent, devine un necesar și un lucru fără de care omul contemporan nu mai poate trăi. Conceptul Urbanesc se bazează tocmai pe acest lucru, pe a evidenția frumosul și febrilitatea atmosferei citadine – omul urban simțind nevoia să se desfășoare și să se exprime liber.
Urbanesc trebuia sa fie un concept-store
care să susțină designerii români (ale căror creații au acel ceva care te face
să te simți parte dintr-o societate multiculturală), însă s-a dovedit a fi mai
mult de atât. Găzduit de o casă absolut superbă, veți găsi acolo: un concept-store , partea de restaurant și mansarda pentru evenimente. Astfel, dacă mergi să cumperi un cadou,
poți să te oprești să iei o gustare, iar dacă ești norocos și ajungi acolo
miercuri seara poți să prinzi chiar și un film!
