sâmbătă, 29 martie 2014

Cafeneaua Veche



Cafeneaua Veche ~ să redescoperim frumusețea secolului XVIII 


Centrul Istoric al Bucureștiului a fost mereu o atracție, însă nu a fost întotdeauna atât de aglomerat și încărcat cum e acum, ci obișnuia să aibă o eleganță aparte, demnă de numele de „Micul Paris”. Cum intri în Piața Sfântul Anton și privești spre nord, observi ruinele Curții Domnești a domnitorului Alexandru Ipsilanti și, foarte aproape, pe Strada Covaci ai în față o frumoasă clădire, despre care nu ai spune că face parte din peisaj. Clădirea ce găzduiește locația despre care vă povestesc astăzi este o minunăție, păstrată și recondiționată, aducând un omagiu istoriei și respectul cuvenit unui astfel de loc cu tradiție. 

Cafeneaua Veche este cunoscută ca fiind locul de întâlnire a marilor personalități din acea vreme (Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale și chiar Regele Carol al II-lea), aflându-se chiar lângă hotelul Universal, sediul ziarului Timpul. Imediat ce intri în cafenea, începi să simți vibrația unei epoci a cărei definiție este însăși eleganța, subtilitatea și o ușoară tendință de a exagera – atât de naturală încât aproape că te transportă înapoi în timp.

miercuri, 19 martie 2014

Cloud No. 9 Pop-up Store - Rise & Shine Edition



În weekend ne ocupăm de garderoba proprie și ne vedem la o cafea la Cloud No. 9 Pop-up Store!

Cele mai hot piese ale sezonului primăvară / vară 2014 te aşteaptă, în weekend-ul 22-23 martie, la cea de-a VIII-a ediţie a pop-up store-ului Cloud No.9. O ediţie plină de culoare, în care spunem adio iernii şi aducem tribut primăverii, anotimpul care le inspiră cel mai mult pe fashioniste. 

Cloud No. 9 Pop-up Store – Rise & Shine Edition- se deschide, între orele 11.00 şi 19.00, la Inspayer Bistro (Palatul Spayer, strada Batiştei, 24 A).


marți, 11 martie 2014

Afterwork Aperitivo Party @ The Gang

Cauți un loc în care să te relaxezi după servici? Atunci, miercurea este seara potrivită! The Gang (4 Alecu Russo | Dacia Blvd.) găzduiește un Afterwork Aperitivo Party -- începe la ora 19:00 și poți savura gustări din partea casei, delicii pregătite de deja cunoscuții chefi din Nepal, alături de un pahar de vin din vasta lor colecție (despre care vă povesteam). 

Acest concept pornește de la ideea că avem nevoie de momente dedicate nouă și prietenilor chiar în timpul săptămânii, momente care să ne ajute să eliberăm tensiunea și astfel să întâmpinăm restul zilelor din săptămână cu mai multă energie și mai puțin stres.

"Atmosfera creată se resimte la toate nivelurile: un playlist cald și vesel, dish-uri savuroase la care se adaugă o selecție mai mult decât generoasă de vinuri, un design elegant și prietenos în același timp și, nu în ultimul rând, o echipă dedicată și atentă gata să-ți satisfacă toate dorințele culinare."
(mai multe aici)

See you there! :)


"The Gang is more than a restaurant, it's a concept of life!"

duminică, 2 martie 2014

Răsfăț de primăvară în culorile Flanco

Bună dimineața! 

Știu... este cam târziu, însă duminica și în război totul e permis, nu-i așa? :)

Astăzi vreau să vă povestesc despre un eveniment simpatic la care am fost inivitată și anume, o seară dedicată femeii la Flanco, în Promenada Mall. Cei de la Flanco ne-au așteptat cu bunătăți gătite de chef Niki Lupșa - care ne-a pregătit o prăjitură savuroasă cu lămâie, un mousse de ciocolată, dar și un mousse de somon și o supă gazpacho foarte fresh (nu m-am putut abține să nu încep cu desertul... :)). 

flanco romania primavara bloggerite eveniment gateste acasa cu niki lupșa
 
flanco romania primavara bloggerite eveniment gateste acasa cu niki lupșa

Am avut parte și de o demonstrație a unui antrenor de fitness care ne-a arătat cum să ne folosim de X-box pentru a ne menține în formă, cu ajutorul unei aplicații create în parteneriat cu Nike. Aplicația propune mai multe programe de antrenament, punand la dispoziție și un personal trainer (foarte util dacă vrei să-ți faci înviorarea dimineața și nu ai timp să ieși la alergat sau să mergi la sală).