Deschis acum 3 ani, The
Gang face parte din top-ul restaurantelor din București. Haideți să-l explorăm!
Primul meu contact cu The Gang a fost în vara 2013, când l-am
găsit colorat, comod și foarte elegant în parcul Herăstrău (Soseaua Nordului
7-9). Odată cu toamna însă, și-a schimbat locația, design-ul și a luat locul
fostului Aquarium în zona Dacia, pe
strada Alecu Russo nr 4. Cucerită
fiind de fosta locație, am fost nerăbdătoare să văd cum s-au schimbat lucrurile
și ce formă a luat mereu schimbătorul The
Gang.
Pășindu-i pragul, m-a și cuprins o stare specială, exact cum s-a
întâmplat în Herăstrău cu câteva luni în urmă. O lumină caldă într-un spațiu cu
mobilier în culori vii contrastând cu pereții închiși la culoare ce dau
impresia intimității, detalii alese cu gust ce îți fură privirea și o echipă de
ospătari eleganți gata să îți acorde atenție imediat ce ai pășit înăuntru.

The Gang nu e chiar un loc în care să-ți bei cafeaua, pentru că are mult mai mult
de oferit. Design-ul creat de faimoasa Nicole White din Statele Unite îți
bucură privirea, dar și simțul tactil, stând comod pe o canapea moale și
catifelată. Setting-ul este mereu gata pregătit anticipând parcă faptul că,
odată ajuns nu vei rezista să nu le încerci meniul tentant. Pereții navy blue
sunt completați de o serie de schițe grafice deosebite, create de Alexa Gomboș
(de asemenea PR & Marketing Manager al restaurantului) respectând
stilul și indicațiile designerului, pentru un combo perfect. Peste tot în jur observi elemente vesele ce
îmbină stilul asiatic cu cel mediterranean și pe alocuri fine influențe
americane - exact ca și meniul lor.