Dacă nu știați asta deja, o să incep prin a vă spune că Ceainăria Cinci are povestea legată de cea a hostelului Doors Hostel. Acum aproximativ 3 ani, Diana (managerul) împreună cu câțiva prieteni s-a hotărât să deschidă un hostel, dar și o ceainărie într-o grădină mare în care oamenii să poată să stea în liniște, să se relaxeze și să se bucure de soare și aer curat. Probabil că, la fel ca și mine, vă întrebați De ce un hostel?. Ei bine, ”Pentru că mie îmi place mult să călătoresc singură și să colind tot felul de hosteluri. Acolo te întâlnești cu foarte multi oameni și afli cele mai bune tips-uri în legătură cu ceea ce merită văzut în locul în care ești.” Diana a și lucrat câteva luni într-un hostel în afara țării, așa că, atunci când s-a întors s-a hotărât să-și deschidă propria afacere.
Ceainăria Cinci se află în curtea hostelului - vara, iar iarna se mută în interior. Dat fiind faptul că se află oarecum ascunsă pe Strada Olimpului, între mai multe case vechi și deosebite, atmosfera este foarte intimă și familiară - sentimentul seamănă cu cel pe care îl ai când îți vizitezi bunicii la țară. Lenevești în cortul în stil egiptean, pe care Diana și l-a dorit foarte mult pentru că îi amintește de călătoria în Egipt, savurezi un ceai, o cafea sau un minunat fresh de fructe, urmărești puii de pisică neastâmpărați - totul într-un spațiu cât se poate de zen. :)
Ceea ce mi se pare cu adevărat deosebit este faptul că e o locație multiculturală. Exista un freamăt și o activitate continua, turiști vin și pleacă și este foarte probabil ca, atunci când îți savurezi ceaiul, să te împrietenești cu cineva din celălalt colț al lumii. Pur și simplu ajungi să ai o stare de spirit specială, intri în contact cu oameni cu totul și cu totul diferiți, care mai de care mai interesant - amabilitatea și veselia fiind, la Ceainăria Cinci ”ca la ele acasă”.